Cuvântul coach a apărut pentru prima dată aproximativ prin anul 1830; a fost folosit ca argou la Universitatea Oxford pentru tutorele/mentorul care „poartă” un student printr-un examen. De asemenea, a marcat începutul istoriei coaching-ului în Marea Britanie. De atunci, coaching-ul este definit ca un proces de dezvoltare care duce oamenii de unde sunt acolo unde își doresc să fie. Treptat, cuvântul a devenit popular în sport, educație, dezvoltarea abilităților și așa mai departe.

Coach în „sensul atletic” a apărut în jurul anului 1861. Mai recent, „coaching-ul” a început să fie cunoscut în lumea sportului datorită lui Tim Gallwey, autorul unei lucrări intitulată ”Jocul din ”interior” al tenisului”, unde „interiorul” se referă la starea mentală a jucătorului. El spune că „ceea ce se petrece în spiritul jucătorului” este cel mai important. El propune ideea că dacă un „coach” reușește să-și facă jucătorul să elimine sau să reducă propriile obstacole interne, asta descătușează o capacitate naturală surprinzătoare. Astfel, Gallwey a pus piatra de temelie în lumea coaching-ului modern, afirmând că „coaching-ul” constă în eliberarea potențialului unei persoane pentru a-i permite să-și atingă cu succes țelurile.