Scriu versuri ca să vorbesc puțin
Limbajul vreau să mi-l comprim
Vorbele sunt de prisos, nu țin
În liniștea Universului cu toții murim
Inteligența în mine s-a trezit, e vie,
Nu mă mai comport ca o stafie
Inima îmi arde în piept, ca o făclie
Nu mă leagă nimic, nimic de glie
Sunt parte din acest Pământ
Tacit, avem cu toții un legământ
Ajungem în cutie, în loc strâmt,
N-a fost om veșnic pe Pământ
Stăpân pe elemente, ca și Creatorul
El mi-a implantat și mie decodorul
Mintea mi-a devenit un șmirghel fin
Îmi șlefuiesc cu ea propriul destin.
Poezia scrisă pe 4 februarie 2026
