Recunoștința nu este ceva ce poți practica
Când realizezi unde ți-e locul apare firesc și ea
Când înțelegi cât de multe forțe funcționează
Doar pentru „simplul” fapt de a fi ținut în viață
Atunci vei mulțumi pentru tot ce trăiești
Nu mai iei de-a gata nimic din ce primești
Știi ce prețios e să fii parte din acest Pământ
Ideea de superioritate nu-ți trece prin gând
Recunoștința nu poate fi falsificată, nicicând,
Ea vine singură, dintr-o bucată, nu pe rând,
Atunci când a venit nu mai dispare niciodată
Rămâne cu tine până treci în lumea aialaltă
Nu e nicio nevoie să o exprimi, s-o spui cuiva,
Nu te închini doar la Dumnezeu sau Maica Sa
Atunci când recunoștința se manifestă în tine
Te închini la tot, toți, toate și ai uitat de tine
Te închini copacului pentru aerul respirat
Te închini râmei pentru că ține solul afânat
Ești recunoscător pentru cel de lângă tine
Ești recunoscător de poți să-l vezi și mâine
Te închini vietății ce moare ca tu să trăiești
Știi că ăsta e un gest sacru și îl prețuiești
Nu sărbătorești atunci când altul moare
Nu râzi când pe cel de lângă tine-l doare
Te închini cerului că ține totul laolaltă
Te închini planetei că se învârte roată
Te închini lunii, soarelui, sistemului solar
Te închini neantului și știi că nu e în zadar.
Poezia scrisă pe 27 februarie 2026
